Amintiri frumoase

Crișan criss este un băiat deosebit. L-am cunoscut după 7 ani de prietenie pe net.

A venit la Sibiu cu asociația „Ridica-te și umblă”, după care eu am fost penteu căteva ore la Stupini unde aveau ei tabăra.

Atâtea suflete încărcate de durere cu cazuri poate mult mai grave.

Eu eram cu Sebi dar asta nu mă împiedica să   ofer dragoste agape dragoste de Dumnezeu pentru om.

L-am luat de mână și am făcut o poza sau mai multe. Era atât de multă bucurie în ochii lui încât aveam impresia că eram o altă ființă prin prisma simpatiei sale.

Am ajuns acasă, după câteva ore de spectacol și de oameni cu povesti incredibile.

Sebi n-a putut sau nu a vrut că întâlnirea mea cu Cristi să fie realizată , ceea ce mi s-a părut o dovadă de egoism din partea lui !

Eram acolo să întâlnesc oameni, nu sa filtrez cu cineva! Faptul că ar fi fost și Sebi acolo pe Cristi nu-l deranja, dar pe Sebi da!

Ceea ce arată că Cristi nu vroia decât să mă vadă fericita in timp ce Sebi de gândea la fericirea lui și nu a oamenilor de acolo!

Am venit acasă dezamăgită că Sebi nu m-a însoțit  și pe deasupra nu mai era nici  intr-orelație cu mine!

Nu Cris m-a făcut să nu mai vreau sa-lvăd și  niciegoismul sau fata de situație!

Am pus punct și din vara sunt o fata libera !

Cu Cris vreau să mă văd în vara pentru  a-oaduce bucurie în suflet!

Cu Sebi poate voi pastra o relație colegială insa o relație nu îmi mai doresc!

Lasă un comentariu